Mic ghid al schiorului începător în Poiana Brașov
Dacă ghidul ar fi făcut de un hotel, atunci cazarea ar fi prima prioritate, desigur. Cum, însă, ghidul e făcut de instructori, aceasta este principalul lucru care trebuie făcut: suni la 0727133521 sau ne scrii pe WhatsApp.
Dacă ești super hotărât, poți face direct o rezervare aici.
Evident, cu cât rezervi mai din timp, cu atât ai șanse mai bune să găsești mai aproape, mai ieftin, mai frumos. Cel mai simplu e să le cauți pe Booking.com.
Există și posibilitatea de a te caza în Brașov și să vii zilnic în Poiană, dacă ți-ar plăcea să-ți petreci după-amiaza în cel mai frumos oraș din țară.
Aici, nu avem alte recomandări decât Brasov Ski Residence și Bike House, în funcție de tematică, zonă și preferințe.
Aici avem vreo câteva scenarii, toate implică autovehicule rutiere, fie că sunt autobuze, mașini personale sau taxiuri. Există doar două drumuri pe care se poate ajunge în Poiana Brașov.
Cu mașina:
a. din Brașov – pe DN1E – care pleacă din Livada Poștei și e un drum de 12km foarte bine asfaltat, marcat și întreținut, adesea aglomerat la orele de vârf (11-13 la urcare și 15-16 la coborâre) din weekend (sâmbătă și duminică)
b. din Râșnov – pe DN1E – care pleacă din apropierea centrului orașelului, trece pe lângă DinoPark și urcă vreme de 10.3km pe un asfalt aproape identic calitativ cu cel din Brașov.
Cu transportul în comun
Linia 20 a RATBV (compania municipala de transport public a Brașovului). Costă 4 lei (one way) și pleacă din 20 în 20 de minute, iar in weekenduri mai des. Se pot cumpăra bilete din statia de autobuz, din aplicatia 24pay sau, când nu dă eroare, se poate plăti direct cu cardul. Se poate merge și fără bilet, dar controalele sunt extrem de dese, iar șansa să fi amendat e undeva la 60-70%.
Acum, iarna poți lua și un autobuz direct de la Gara Brașov, linia 100, care are avantajul că te lasă la Telegondolă, dar dat fiind faptul că ești aici pentru prima ta lecție de ski, nu prea ai ce căuta la „Gondolă” cu noi, decât dacă insiști să schiem împreună pe pârtia Stadion, o pârtie mai mică și mai plictisitoare.
Pro Tip: Dacă ești în Livada Poștei, ai ratat autobuzul 20 și te grăbești să nu întârzii la lecția de schi programată, postează-te la ocazie, în maxim 5 minute sigur te urcă cineva în Poiană.
Sari peste capitolul ăsta dacă te-ai cazat la un hotel în Poiană sau dacă vii cu busul 20 sau 100.
În Poiană există câteva parcări publice și câteva private, toate cu plată.
Parcările publice
Au cel mai mic tarif ( 3 lei/oră sau 24 lei/zi) și cele mai multe locuri de parcare.
Prima, cum venim dinspre Brașov, este cea supra-etajată din Poiana Mică, de 434 locuri inguste, de unde putem lua un shuttle până în Parcarea Mare sau până la telegondolă.
A doua e Parcarea Mare – n-ai cum s-o ratezi. Are aproape 700 de locuri.
A treia e puțin mai în spate de parcarea mare, pe strada Poiana Ursului.
A 4-a parcare se află în dreptul restaurantului Șura Dacilor, vis-a-vis de bazar.
A 5-a parcare, dar care-i practic mereu plină, e cea de la Gondolă.
Parcări private:
Adesea un pic, sau mult mai scumpe decât cele publice. Primele două sunt pe str. Valea Dragă. Următoarele sunt cele din categoria ”prea scump ca să merite”, care pleacă de la 15 lei ora și ajung inclusiv la peste 100 lei/ora.
În Poiană cred că găsești cele mai multe centre de închiriere din România. Pentru prima lecție nu-ți recomandăm decât să fie curate și pe mărimea potrivită.
Recomandăm centrul la care mergem și noi: Bradul Ski Land. E un loc fără pretenții, ieși din rental direct pe pârtie și are prețurile cele mai mici de pe Pârtia Bradul. Claudiu, gazda, e cel mai drăguț om, cât timp nu intârzii.
La polul opus, maxima calitate o găsești spre telegondolă, la InterSki, unde absolut totul tinde spre perfecțiune.
Deși există o cartelă unică în toată stațiunea, variația de tipuri de cartele este EXTREM de mare.
Ca un rezumat, poți lua cartele cu puncte și cartele pe timp.
Pro Tip: Dacă nu vă dați foarte rapid, nu luați cartele pe timp, sunt o pierdere de bani. Dacă nu schiați măcar câteva zile, nu cumpărați foarte multe puncte, căci expiră la finalul sezonului.
Vezi aici Ghidul Complet al Transportului pe Cablu în Poiana Brașov.
Orice lecție de ski începe cu o scurtă, dar eficientă sesiune de încălzire. Noi recomandăm să o faceți înainte să ne întâlniți pe noi, că noi venim deja încălziți.
Lăsăm aici un video cu încălzirea recomandată înainte de ski.
Recomandăm ca după fiecare lecție în care sigur veți învăța ceva nou, să mai exersați și voi încă 2 ore DOAR lucrurile pe care le-ați învățat în această cea mai recentă întâlnire.
Astfel, se sedimentează și împământenesc mult mai bine noile deprinderi, astfel că la următoarea lecție putem învăța mai degrabă lucruri noi. Așa se poate reduce timpul petrecut cu instructorul la mai puțin de jumătate.
Pro Tip: Nu uitați de stretching.
Dacă e ceva de care Poiana Brașov nu duce lipsa, acel ceva este cu siguranță mâncarea.
Unde mai pui că mai sunt și cele două cabane, Postăvaru și Yager, unde mâncarea este absolut delicioasă la prima și absolut scumpă la a doua. Desigur, langoșile pline de cașcaval și usturoi nu se compară cu nimic.